image


Pret: 12 Lei

YangYin. Frunze-n vânt

Autor: Edi APOSTU

ISBN 978-606-8428-05-5

 

"La Edi APOSTU, cel puţin în volumul de faţă, poezia se construieşte amplu, cât mai cuprinzător, prin transferul lirismului către reprezentare grafică şi incantaţie muzicală, recuperând, cu formele de expresie ale modernităţii, situările arhaice ale poeticului, acelea care completau ideea cu acompaniamentul muzical şi jocul scenic; adică metodele antichităţii şi Evului Mediu, a căror intenţie era de a dramatiza textul poetic prin imagine şi cânt, operând astfel, atât transmiterea ideii, cât şi interpretarea ei.

Într-un fel, obiectiv, Edi APOSTU găseşte calea comună de a se exprima ca artist liric, plastic şi muzical. Pentru ”sonorizarea” poemului, autorul recurge la metru clasic, scrie în catrene rimate şi ritmate şi chiar dedică poezii actului muzical (a se vedea poemele cu titlul explicit din terminologia muzicală). Pentru vizualizarea poemului, el grafiază, în aparenţă non-figurativ, stampe futuriste (holotropice, dacă vreţi, cu un termen pe care îl cultivă), care, descompuse cu răbdare de privitor, sunt de fapt metamorfozări ale realului, de obicei exterior-citadin, în care obiectele care compun existentul se micşorează sau se măresc, se curbează sau se deformează într-o geometrie dinamic-variabilă.

Despre ce ne scrie Edi APOSTU în textele sale? Realizându-şi o tramă poetică în universul ontologic Yin-Yang, structurat pe acest tip de antinomie, poetul ne dă întâlnire cu un tot al omenescului, ”desenat” cu subtilităţile formelor lirice, dar şi cu ruperi de ritm, explicite, directe, cu sonoritate de revoltă ale eului poetic, atunci când privirile coboară în mundan, în  cotidian. Sunt remarcabile, astfel, poemele sociale, pline de aciditate, de un venin poeticesc (parcă arghezian), plin de substanţă şi susţinere. În esenţă, simţirea artistului e reprimată dinafară, e ocultată, trăirea spirituală pare ”atacată” de formele brutale, născute dintr-o materialitate insurmontabilă, imposibil de spiritualizat, de transformat, de a da şansă transcendenţei. Sintagma din titlul volumului, Frunze-n vânt, nu mai are plasticitatea romantică ci defineşte dezrădăcinarea autentică, până la alienare, pe care eul nu o poate estompa decât prin strigătul artei.

Atragem atenţia asupra titlurilor poemelor, neliniştite, combinaţii de exotic şi autohton, de imagine (uneori dură) amestecată cu sonoritate, titluri concepute să trimită către interpretare directă, dar mai ales către proiecţii vizuale amestecate cu forme conceptual-abstracte, susţinute, de altfel, de grafiile din carte.

Atragem, totodată, atenţia asupra unei cărţi-concept, în sine, mustind de sinceritate, de asumare a ideaticului poetic, de maturitate şi destin lirico-artistic, oferită de Edi Apostu ca posibilă variantă, atât pentru autor, dar şi pentru cititor, de a se situa într-o lume în care, în spaţiul polarităţii ontice (a fi-a nu fi) şi morale (Bine-Rău), se întâmplă orice. Inclusiv Poezia..."

Liviu APETROAIE

 

 

 

Vindecător de roșu

Amor violent peste o minte senilă de vată,
Respins de răsunetul arid al negării,
Absorbit de alcoolul acid sulfurind
Lucid, indigo, dispersat fatal, al răbdării.

Upovăințe în van șiroindu-i pe obraz dimineață,
Amețit de amorul eter al vergurei de gheață,
Privat de senin, buimăcit bordo violent al iubirii,
Resemnat în capsula de piatră amorțită a căderii.

Leaț de spini împletit în șuvițe de ozon,
Resorbit de negura umezită a roșului sferei,
Lecuit, ridicat vindecător de argint
Peste universul încețoșat de orgolii mizere.

Portret de frunză

Surâsul metalic al femeii amorfe de lut
Ascuns sub petala uscată din piatră.
O frunză abstractă scuturată de vânt
În spirala trosnită de timp, irosindu-se-n ceață.

Amintiri încă vii despre un vis străveziu
Aruncat în trapezul vâltorii sublime.
Speranțe boțite de ipocrizii
Împietrite-n agonia căutării de sine.

Minciuni obsedante întruchipând suferind frenezii,
Plâns fals pe prăpastia dragostei fade.
O inima rea și fără de simț,
Bătând aparent și doar din iubire de sine.


 

 

Poezia lui Edi APOSTU se dezvăluie cititorului cuvânt cu cuvânt, într-o pictură armonică și melodioasă pentru publicul ce o contemplează.

Folosind metafore ce descriu momente ale vieții de zi cu zi, poetul dorește să invite pe cititor, prin vizorul percepției sale despre lume, în mintea sa învolburată și amețită de idealism. Sentimentele generale surprinse în aceasta lume seculară a creatorului sunt dezamăgirea și regretul pentru realitatea care nu satisface îndeajuns sufletul de artist. O realitate plină de vise frânte, iubiri amăgitoare, oameni care se lasă pradă tentațiilor obscure, nevoii de înavuțire exagerată, corupției brutale și nedreptății societății. Această lume, descrisă plastic de poet prin ritm și muzicalitate lirică ce conferă versurilor o anume structură aparte, tinde să suprime calitatea de a simți a ființei umane sau dorința de a fi prezent într-o realitate ce nu permite revelație spirituală, vindecare de hyper-materialism sau speranța într-un anume progres psihologic. Vocea poetului pare să ceară ceva de la lumea nesimțitoare, impasibilă, însă până și poetul devine pasiv în ale lui doleanțe, mulțumindu-se doar să stea pe margine și să contempleze evenimentele mundane ce se desfășoară în fața sa, fie că e vorba de scene sprințare din viața animalelor sau a păsărilor ori de momente din existența unor muritori simpli, trecători pe stradă, amanți, preoți, bețivani sau a unor trubaduri, a căror trecere prin viață lasă un strop de culoare pe pânza artistului-povestitor.

Printr-o viziune microscopică asupra lumii – autorul redă fiecare detaliu al peisajului depravat, ușor agresiv, pictat cu măiestrie  – Edi APOSTU trece cu ușurință de la poezie la pictura în detaliu. De la macro la micro și invers, realitatea e observată cu atenție de parcă i s-ar face un studiu de caz sau chiar o disecție spirituală. Când însă poetul deschide carcasa lumii nu găsește nimic din ce își dorește, nici măcar o promisiune a unui amor profund sau măcar o emoție fadă, perceptibilă. Totul e pustiu în inima disecată a acestui univers, iar dezamăgirea provenită din acest fenomen se reflectă asupra poetului care, la rândul său, rămâne fără sentimente.

Arta însă, se pare că salvează aceasta condiție de înăsprire și îndepărtare de simțiri. Metaforele ce întregesc sunetul, muzica, culorile universului ce pot fi găsite și pe pânzele artistului, exprimă o anumită speranță de reabilitare a situației, arta fiind pentru suflet, arta creând suflet, spiritualitate, inexistență, reducând din influența obscură a eului, din opulența sa nemărginită, de foamea de a fi a lumii care nu pare a exista îndeajuns numai prin resurse decente.

În mare, poeziile lui Edi APOSTU încearcă să redea concretul lumii printr-o abstractizare voită de orice persoana ce se desfășoară în universul artelor, dar care știe precis că nu poate schimba lumea, însa o poate imagina mai înainte ca realitatea să pătrundă în ascunzișul idealizat și să o întineze cu negură și regret.”

Marlena BONTAȘ, decembrie 2013, Helsinki

 

 

Web Design by

Editura 3D ARTE