Pret: 26 Lei

FORMAREA SPIRITUALA PRIN ARTA este o lucrare cu caracter stiintific educativ in care autoarea ne propune o metoda de cizelare a spiritului prin cultivarea simtului estetic, prin descoperirea frumosului si grandiosului din diverse sfere ale artelor.

Autor: Marilena BONTAS

ISBN 978-973-88532-9-4

"Fiinţa umană a fost plămădită din iubire, iar mâinile care i-au dat viată au aşezat în ea frumuseţe şi armonie. Sau, cel putin un potenţial al armoniei şi frumuseţii care zace ascuns în aceasta, asteptând să fie descoperit şi valorificat. Astfel, în decursul vietii, noi căutăm neîncetat drumul spre armonie, spre echilibru, spre perfecţiune pentru a regăsi stabilitatea de la începutul omenirii când oamenii nu se ruşinau de goliciunea lor şi trăiau în linişte şi împăcare cu ei înşişi şi cu tot ce era în jur. În timpul vieţii vom întâlni numeroase oportunităţi de a accede la frumuseţe şi armonie şi foarte multe şanse de trecere peste tot ce se poate numi opusul acestora: urâtul, dezechilibrul, anarhia, neuniformitatea din lucruri. În artă ca şi în viaţă, totul este dihotomic, divers, variat. Nimic nu este ca azi si nimic nu va mai fi cum a fost ieri. Lumea se imparte între bine şi rău, adevăr şi minciună, puritate şi degradare, categorii de contraste ce se pot raporta şi la domeniul artei tranşate în două mari noţiuni fundamentale: valoare şi nonvaloare. Acestea sunt două surse ale cunoaşterii cu care omul de pretutindeni trebuie să intre în contact. Însă cunoaşterea, de obicei se opreşte atunci când omul paşeşte în afara instituţiei de învăţământ. Acesta consideră că eforturile lui de învăţare au luat sfârşit însă, însuşirea cunoaşterii depăşeşte cu mult spaţiul formal al instituţiilor educative. Omul trebuie provocat şi ajutat a cunoaşte de la naştere şi până la moarte. Însă, important în această cunoaştere este să se poată diferenţia între cele două fenomene ale artei aşa cum copilul, de mic a fost învăţat să diferenţieze între conceptele de bine şi rău, curat şi murdar, adevăr şi minciună.
Adultul de azi trebuie să înveţe să facă diferenţa între frumos şi urât, între artistic şi nonartistic, între valoare şi nonvaloare, între valoare artistică şi kitsch. În acest scop, încă din şcoala generală se poate face o trimitere la această dihotomie a artei chiar daca nu este vorba de o şcoală de profil artistic. Încă de timpuriu, copiii trebuie puşi faţă în faţă cu valorile şi nonvalorile existente care împart domeniul artistic în două planuri. Iar acest lucru se poate face prin implementarea unei culturi artistice care să le deschidă inimile spre tot ce e frumos, spre însemnătatea muzicii în viaţa omului, a marilor capodopere ale operelor Renaşterii, Romantismului, a poeziilor şi întinderilor literare ale marilor scriitori, spre complexitatea filmului ce poate să incite raţiunea umană, să descătuşeze mintea şi sufletul fiecăruia. Teoriile plictisitoare despre istoria artei, despre termeni şi noţiuni din domeniul artei care nu au nici o relevanţă spirituală pentru elevi, nu încurajează o reală deschidere spre artă. Importantă este stimularea creativităţii elevilor şi a interesului lor real pentru frumos,pentru autentic, fiindcă o şcoală rigidă, care-şi ţine în tensiune elevii prin implantarea unor informaţii teoretizate, necizelate, fără nici un fel de rezonanţa artistică va forma în cele din urmă elevi ce nu vor şti să-şi folosească creativitatea şi să-şi descopere propriul potenţial şi propriile capacităţi de a trece cu uşurinţă peste „zidurile” propriei vieţi. Descoperindu-şi creativitatea şi puterea de a respira frumosul şi de a crea ei însuşi produse artistice ei vor putea înţelege mai bine propria lor personalitate şi, în relaţie cu ceilalţi, însemnătatea lor ca fiinţă şi a celorlalţi lângă care se transformă.
Este păcat ca elevul să fie îngrădit în materii rigide de învăţare, predate cu o corectitudine dură, pus la sarcini care nu-i stârnesc curiozitatea şi-i stopează curajul şi entuziasmul creativ, spontaneitatea şi liberă exprimare, în condiţiile în care există încă cu o mare putere de convingere, simfoniile marilor compozitori clasici ca Wagner, Mozart, Tchaikovski, operele marilor prozatori, sau picturile de geniu ale lui Leonardo Da Vinci, Bartholomé Murillo, Rafael, Salvador Dali, Pablo Picasso. În acest sens, se pot preda noţiuni logice de matematică sau de fizică, greu digerabile, pe fundalul unei compoziţii clasice de genul „Spărgătorului de nuci”sau „Carmen” a lui Bizzet. În acest fel, interesul şi deschiderea lor spre noţiunile respective vor fi mult mai mari. Însă această cunoaştere artistică poate fi oferită şi prin diferite metode de stimulare a creativităţii şi a deschiderii spre ceilalţi cum ar fi: organizarea unor scenete de teatru, a unor concursuri de interpretare muzicală (în acest fel, vor fi mai uşor reperaţi cei cu talent artistic), a unor competiţii de desen artistic sau de dans, etc. Iar dihotomia valoare-novaloare poate fi conştientizată prin expunerea la astfel de stimuli, de exemplu, se pot organiza expoziţii în şcoală care să poată face o diferenţiere între valorile şi nonvalorile artei (un panou pe un perete cu diverse fotografii reprezentând diverse creaţii artistice de valoare realizate de-a lungul timpului şi un alt panou cu astfel de fotografii însă de data aceasta reprezentând obiecte ale kitsch-ului, de uz universal care pot fi uşor recunoscute ca atare). Însă această importantă educaţie artistică poate fi „predată” şi în familie. Dacă părinţii sunt conştienţi de importanţa acesteia, vor lua măsuri pentru ca copiii acestora să fie supuşi în mod constant unor serii de stimuli artistici de tot felul: diverse genuri de muzică puse la dispoziţia copiilor sub formă de CD-uri, casete muzicale, discuri, volume de versuri şi proză universală şi românească, vizite dese la muzeu, la cinematograf, la teatru şi la diverse concerte de muzică de diferite genuri, în acest fel, aceştia vor pune din timp bazele unui gust artistic ce se va fortifica treptat şi va ţine piept intemperiilor kitsch-ului.
Cu alte cuvinte, este importantă nu atât insuflarea valorilor artistice într-o şcoală normală sau cu specific artistic ci şi o cultură artistică „predată” în familie, încă din timp când terenul sufletului în creştere e destul de fertil pentru a prinde rădăcinile valorilor artistice autentice. Însă, la fel de important este atât copilul cât şi înclinaţia lui spre anumite domenii de interes. Dacă acesta va manifesta interes pentru acest tip de cunoaştere prin artă, el va continua să urmeze firul Ariadnei oferit de profesori şi părinţi (în cazul în care se întamplă aşa ceva ) prin iniţierea în valorile artei, pentru a găsi drumul afară din labirint, spre formarea gustului artistic sau, în caz contrar, va da drumul firului şi se va aventura în alte domenii de interes. Aşadar, nici o fiinţă umană nu trebuie să fie scutită de dulcele efort spiritual al cunoaşterii prin artă. Pentru că, având în vedere ce este frumos şi urât în artă, ce este minciună şi adevăr în viaţă, putem înţelege mai bine cine suntem noi ca individualitate şi, în raport cu ceilalţi, care este starea noastra în raport cu dualitatea lucrurilor, spre ce converge energia personalităţii noastre; în acest fel ne putem cizela instinctele, „clătindu-ne” sufletele în frumuseţe, ne putem dori a fi la fel cu tot ce este frumos, a ne egala individualitatea cu ecuaţia frumuseţii şi putem ajunge în colţuri ale universului nostru intim care nu au fost nicicând explorate. Cu alte cuvinte, cunoaşterea frumosului din artă şi conştientizarea urâtului din kitsch, ne ajută să ne extrapolăm fiinţa spre frumosul din jur, din lucruri, din ceilalţi, din acţiunile noastre şi a celor din jur, din cuvintele şi gândurile noastre, aducându-ne la un echilibru esenţial supravieţuirii estetice a fiinţei noastre, şi, ajutaţi de relaţiile interpersonale, vom accede mai uşor la o profundă şi poate, completă cunoaştere a ceea ce suntem, a ceea ce reprezentăm noi în raport cu oamenii şi lucrurile din jur.
Pentru că, intrând în profunzimea lucrurilor prin cunoaşterea artistică, intrăm în prăpastia individualităţii noastre şi plonjăm până şi în profunzimea celorlalţi, întelegându-i astfel mult mai bine, prin complexa cunoaştere ale celor mai sensibile dedesubturi ale omului. Arta este dedicată omului în toată adâncimea lui, indiferent de felul în care este alcătuit, arta este pentru oricine vrea să o îmbrăţiseze, fie că este de altă religie decât cea majoritară, fie că are altă culoare a pielii faţă de majoritatea indivizillor, fie că este bolnav sau sănătos, bun sau rău, arta stă acolo pentru a vindeca tot cee ce se vrea vindecat, pentru a salva tot ce se doreşte salvat. Prin artă, omul capătă o infinită, sacră, glorioasă capacitate de a crea şi de a înfrumuseţa prin creaţiile sale. Arta transformă pe om într-un creator iar ceea ce creatorul redă cu puterea imaginaţiei sale vine din adâncimile sale, din miezul vulnerabilităţii sale, iar ceea ce porneşte din acel punct sacru pentru a ţâşni în realitate ca o lavă creatoare sub forma unor creaţii artistice nu poate fi decât semnătura unui suflet înalt creator, sensibil şi constient de adevăratele valori artistice. Astfel, prin artă omul devine mai conştient de cine este el cu adevărat şi, lustruit de atingerea perfectă a creaţiilor artistice, omul devine mai capabil de a-i înţelege pe ceilalţi; astfel, în acest mod, el va fi mai uşor şlefuit ca o statuie de Rodin, ca un diamant ce aşteaptă să i se dezvaluie adevărata-i strălucire, va fi mai uşor de cioplit şi conturat uniform, perfectibil, pentru a deveni în timp, poate un sonet de Michelangelo sau o simfonie de Wagner sau poate o minunată baladă de Barry White sau Elvis Presley, trăindu-şi viaţa sub minunata „cupolă” a muzicii, literaturii, picturii şi filmului. Poate nu vom ajunge niciodată la perfecţiune însă, putem oricând încerca..." -Marilena BONTAS

Web Design by